Chrome by William Gibson
Author:William Gibson
Language: eng
Format: mobi
Tags: ro
Published: 2010-09-11T21:00:00+00:00
Abia târziu, mult mai târziu, mi-am amintit că-şi ceruse iertare. N-a mai făcut-o niciodată, şi a fost singura dată când am auzit-o spunând ceva care nu părea potrivit pentru ea.
Mesele lui Rubin constau din sandvişuri de la automate, semipreparate pakistaneze şi espresso. Niciodată nu l-am văzut consumând altceva. Mâncăm samosa într-o
prăvălie strâmtă de pe Patru, unde există o singură măsuţă din plastic, înghesuită între tejghea şi uşa toaletei. Rubin îşi înfulecă duzina de samose, şase cu carne şi şase cu legume, absorbit, nesinchisindu-se să-şi şteargă bărbia. Iubeşte locul acesta. Îl urăşte pe barmanul grec; relaţia este reciprocă, o adevărată legătură. Dacă barmanul n-ar mai lucra aici, Rubin n-ar mai frecventa localul. Grecul fixează firimiturile de pe bărbia şi jacheta lui Rubin. Între două samose, Rubin îi răspunde cu priviri tot atât de fioroase, cu ochii îngustaţi înapoia lentilelor pătrate, înrămate în oţel.
Samosele reprezintă prânzul. Dejunul va fi salată de ouă, întinsă pe felii de pâine albă precum pielea de mort, împachetate într-unui din triunghiuleţele de plastic lăptos, după şase ceşcuţe de espresso, otrăvitor de amară.
— Nu te-ai prins, Casey. Mă priveşte din adâncimile pătate de amprente ale ochelarilor: Pentru că nu ştii să gândeşti colateral. Tu consulţi manualul. Ce crezi că voia ea? Sex? Mai mult wizz? O călătorie-n jurul lumii? Trecuse de fazele astea. De-aia era aşa de puternică. De-aia Regii Somnului i-aşa de tare, şi de-aia-l cumpără puştii, pentru că cred în el. Ei ştiu. Puştii ăia din Piaţă, care-şi încălzesc fundurile lângă foc şi se-ntreabă dac-o să găsească un culcuş peste noapte, ei cred în el. E cel mai tare soft din ultimii opt ani. Un tip dintr-o prăvălie din Grainville mi-a zis că i se fură mai mulţi Regi decât tot ce vinde el. Zicea c-are necazuri, chiar dacă le ţine-n magazie... Ea-i mare pentru c-a fost ce sunt ei, ba chiar şi mai mult. Ea ştie, moşule. Fără vise, fără speranţe. Tu nu vezi gratiile puştilor, Casey, da' ei prind tot mai mult şpilu' că n-ajung nicăieri. Îşi îndepărtează de pe bărbie o bucăţică unsuroasă de carne, lăsând altele trei: Şi ea le-a cântat, le-a zis-o aşa cum ei nu pot. Le-a pictat un tablou. Iar cu banii şi-a cumpărat evadarea, asta-i tot.
Privesc aburii condensându-se şi prelingându-se pe geam, în picături mari, lăsând dâre. Dincolo de fereastră pot distinge o Lada, parţial vandalizată, cu roţile furate, stând cu osiile direct pe pavaj.
— Câţi au făcut-o, Rubin? Ai idee?
— Nu prea mulţi. Oricum, e greu de zis, pentru că majoritatea sunt probabil politicieni despre care credem că-s bine, mersi. Mă fixează straniu: Nu-i prea plăcută chestia. În tot cazul, ei au fost primii. Continuă să fie prea scump pentru milionarii obişnuiţi, deşi eu am auzit de cel puţin şapte. Se zice că Mitsubishi i-a făcut-o lui Wein-berg, înainte ca sistemul imunitar s-o ia razna. Era şeful laboratorului lor de hibrizi din Okayama. Oricum, au destule rezerve în monoclonale, aşa că poate-i adevărat. Dup-aia, Langlais, puştiu' ăla franţuz, scriitorul. Ridică din umeri: Lise n-avea bani pentru aşa ceva.
Download
This site does not store any files on its server. We only index and link to content provided by other sites. Please contact the content providers to delete copyright contents if any and email us, we'll remove relevant links or contents immediately.
| Fantasy | Gaming |
| Science Fiction | Writing |
Sita - Warrior of Mithila (Book 2 of the Ram Chandra Series) by Amish(54819)
The Crystal Crypt by Dick Philip K(36832)
Cat's cradle by Kurt Vonnegut(15295)
Always and Forever, Lara Jean by Jenny Han(14869)
Ready Player One by Cline Ernest(14615)
The Last by Hanna Jameson(10226)
Year One by Nora Roberts(9760)
Persepolis Rising by James S. A. Corey(9333)
The remains of the day by Kazuo Ishiguro(8944)
Never let me go by Kazuo Ishiguro(8846)
Red Rising by Pierce Brown(8730)
Dark Space: The Second Trilogy (Books 4-6) (Dark Space Trilogies Book 2) by Jasper T. Scott(8157)
The handmaid's tale by Margaret Atwood(7727)
The Circle by Dave Eggers(7090)
Frank Herbert's Dune Saga Collection: Books 1 - 6 by Frank Herbert(7036)
The Testaments by Margaret Atwood(6863)
Legacy by Ellery Kane(6633)
Pandemic (The Extinction Files Book 1) by A.G. Riddle(6509)
Six Wakes by Mur Lafferty(6218)